Ştiri

ZEL „Bălți” a primit premiul editorilor din partea fDi Intelligence

Evoluția spectaculoasă a Zonei Economice Libere Bălți (ZEL Bălți) din ultimii ani a fost remarcată și la nivel internațional.

Astfel, fDi Intelligence, serviciu al prestigioasei publicații Financial Times și cel mai mare centru de excelență pentru ISD la nivel global, a inclus Zona Economică Liberă Bălți în clasamentul GLOBAL FREE ZONES OF THE YEAR 2018.

Potrivit clasamentului, ZEL Bălți a primit premiul editorilor EDITOR`S CHOICE AWARDS. Totodată, Zona este menționată și la câteva categorii speciale: Expansiune, Colaborare Academică, Dezvoltare Cluster, Îmbunătățirea infrastructurii, Dezvoltarea furnizorilor și Formarea și dezvoltarea forței de muncă.

„Zona Economică Liberă Bălți a lansat Programul de Dezvoltare a Furnizorului (Supplier Development Programme), program direcționat în a oferi suport IMM-urilor să se realizeze la standardele cerute de companiile multinaționale pentru a le furniza bunuri și servicii ca parte a lanțului valoric de aprovizionare.

De asemenea, această măsură, a generat procesul de dezvoltare a unui cluster în domeniul de automotive în cadrul zonei, fapt ce se impune ca un grup ce cuprinde peste 25 de companii specifice, 10 instituții de învățământ și universități, Centre de cercetare și dezvoltare, asociați pentru sprijinul mediului de afaceri și administrația publică locală. În plus, ZEL Bălți i s-a conferit premiul pentru cea mai elocventă Colaborare Academică, distinsă pentru înființarea Colegiului de inginerie și cooperarea cu întreprinderile interesate în utilizarea învățământului dual și programelor de internship didactico-aplicative”, potrivit analizei FdI Intelligence.

Marin Ciobanu, administratorul ZEL Bălți, susține că este o onoare pentru întreprinderea pe care o administrează deja de opt ani de zile să ajungă într-un astfel de clasament și să fie evaluată de experții de la Financial Times.

„În anul 2018, grație proiectelor investiționale aflate în curs de implementare, au fost create 3 200 de noi locuri de muncă, în timp ce în celelalte zone din Moldova doar 600 de locuri noi. În consecință, în prezent, la întreprinderile ZEL Bălți muncesc circa 9 400 angajați. Pentru anul viitor planificăm dezvoltarea unor noi proiecte și crearea a încă 4 000 de noi locuri de muncă”, a declarat Marin Ciobanu.

Totodată, el a precizat că volumul total al investițiilor în ZEL Bălți a ajuns la peste 180 mln. dolari, iar valoarea producției industriale – la cinci milioane de lei.

ZEL Bălți administrează 18 subzone, amplasate în cele trei regiuni ale RM. Printre avantajele activității întreprinderilor în cadrul ZEL Bălți se numără o serie de facilități de ordin fiscal și vamal.

Amintim că, în acest an, administratorul ZEL Bălți, Marin Ciobanu, a fost premiat de portalul www.tribuna.md, obținând titlul „Cel mai bun manager al anului 2018”.

sursa: mold-street.com