Ştiri

ZEL „Bălți” a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Centrul German-European din Frankfurt pe Main și Comitetul de Management pentru Dezvoltare Economică și Tehnologică a Provinciei Jilin (China).

Administratorul principal al ZEL „Bălți”, Marin CIOBANU și Ion Tornea, Viceadministrator relații internaționale, dezvoltare strategică și instituțională al ZEL „Bălți”, au participat în  perioada 23 – 27 august 2019 la lucrările celei de-a 12-a Expoziții Internaționale „China-Northeast Asia Expo”,  ce a avut loc în orașul Changchun (provincia Jilin, China). În cadrul acestui eveniment, conducerea ZEL „Bălți” a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Centrul German-European din Frankfurt pe Main (DEZ) și Comitetul de Management pentru Dezvoltare Economică și Tehnologică a Provinciei Jilin (China).

Potrivit dlui Marin Ciobanu, Memorandumul are ca scop promovarea cooperării dintre IMM-urile și businessul din Republica Moldova, Germania și China prin:

  • Suportul pentru organizarea pavilionului expozițional al RM în cadrul zonei DEZ a expoziției din Changchun, China;
  • Suportul pentru participarea IMM în cadrul seminarelor, conferințelor, expozițiilor, forumurilor, etc.
  • Suportul în promovarea cooperării industriale cu Zona Industrială Changchun Deyuan din or. Changchun;
  • Întărirea cooperării dintre organizațiile de suport pentru IMM prin intermediul programelor de training și schimb de experiență în domeniile învățământului vocațional-tehnic și tehnologiilor industriale.

La Expoziția și Conferința în cauză au participat delegații de înalt nivel și reprezentanți ai companiilor din țări precum China, Germania, Japonia, Coreea de Sud și Coreea de Nord, Mongolia, Federația Rusă s.a. În cadrul expoziției, reprezentanții ZEL „Bălți” au participat la un șir de recepții și întrevederi cu oficiali de nivel înalt din China, precum și cu oficiali locali și din alte state. Expoziția a oferit o ocazie unică de a stabili relații directe cu companii din Germania, China și alte țări, precum și pentru a încheia acorduri de cooperare cu organizații specializate din China și Germania, în vederea promovării produselor autohtone și a atragerii investițiilor străine in economia Republicii Moldova.

La fel, în cadrul evenimentului  au fost stabilite contacte și purtate discuții cu mai multe companii din Germania, care s-au arătat interesate de a investi în Republica Moldova, sau de a achiziționa produse/mărfuri de la companiile din Republica Moldova, dar și cu oficiali responsabili de dezvoltarea relațiilor economice/comerciale din China și reprezentanți ai platformelor industriale din această țară.