Ştiri

ZEL „Bălți” i-a felicitat și premiat pe cei mai buni stundenți din acest an ai Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Cei mai buni studenți absolvenți ai Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) au fost felicititați și premiați ieri 14.06.2018 în cadrul festivității „Șefi de Promoție 2018”. Evenimentul a avut loc la Bălți în Sala Polivalentă a USARB. La ceremonia de decernare au participat rectorul Universității, profesori, membrii ai Consiliului de Dezvoltare Strategică Instuțională (CDSI) din cadrul USARB, studenți și oaspeți.

Zona Economică Liberă „Bălți”, în calitatea sa de partener a USARB, a felicitat „Șefii de Promoție 2018” și le-a oferit în dar câte o bicicletă modernă. Administratorul principal al ZEL „Bălți”, dl Marin CIOBANU care deține totodată și funcția de Președinte al CDSI, deși n-a avut posibilitate să onoreze cu prezența sa la eveniment, a transmis celor mai buni studenți ai USAB urări de bine și înaltă apreciere pentru munca depusă și rezultatele frumoase obținute în perioada academică.

Printre premianți, se numără Daniela Trinca, șefă de promoție 2018 a Facultății de Litere, Victor Dinescu, șef de promoție 2018 a Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului, Irina Paiul, șefă de promoție 2018 a Facultății Științe ale Educației, Psihologie și Arte și Mihaela Jumiga, șefă de promoție 2018 a Facultății de Drept și Științe Sociale.

Cei mai buni studenți absolvenți a Universității, li se oferă titlul de „Șef de promoție” pentru cele mai înalte performanțe academic și remarcare prin activitatea extracurriculară și științifică. Evenimentul este oraganizat anual începând cu anul 1996.