Ştiri

Sumitomo Electric Bordnetze a inaugurat oficial prima fabrică în Republica Moldova – SEBN MD

30 octombrie, Chișinău – Compania Japonezo-Germană Sumitomo Electric Bordnetze SE (SEBN) și-a deschis oficial filiala de producție SE Bordnetze SRL (SEBN MD), în Orhei, în centrul Republicii Moldova. Noua structură denotă extinderea companiei și, totodată, este o investiție majoră în economia țării. De asemenea, compania consideră oferirea de noi locuri de muncă drept o contribuție semnificativă în dezvoltarea pieței locale a muncii.

După cum comunică TRIBUNA, la ceremonia de deschidere au participat Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, ministrul Economiei, vicepremierul Octavian Calmîc, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai administrației publice locale, numeroși oaspeți și angajați ai companiei. Totodată, au participat Mitsuo Nishida, Vice-Președinte Executiv, Sumitomo Electric Industries Ltd., Fumiyoshi Kawai, Președinte și CEO, Sumitomo Wiring Systems Ltd., Kenichi Urushibata, Managing Executive Officer, Sumitomo Electric Industries Ltd., Tomoyuki Miyake, CEO al Sumitomo Electric Bordnetze SE, precum și alți membri ai Consiliului Administrativ al Sumitomo Electric Bordnetze SE.

Igor Corman, director financiar, SE Bordnetze SRL, a declarat că pentru deschiderea acestei fabrici s-a muncit de la zero, el fiind primul angajat, iar apoi, cu implicarea angajaților și suportul colegilor din România, pas cu pas, a fost dezvoltată SEBN MD. „Vreau să le mulțumesc acționarilor pentru decizia de a lansa acest proiect în Moldova și vă asigur că vor fi depuse toate eforturile necesare pentru ca acest proiect să devină unul de succes”, a menționat Igor Corman, director financiar, SE Bordnetze SRL.

Jerzy Laluk, director de producție SE Bordnetze SRL, a menționat că până la inaugurarea de astăzi a întreprinderii au fost depuse multe eforturi și a accentuat: „Sunt convins că capitalul japonez, tehnologia germană și implicarea angajaților vor contribui la dezvoltarea întreprinderii”.

Mitsuo Nishida, vice-Președinte Executiv, Sumitomo Electric Industries Ltd., și-a exprimat convingerea că uzina de la Orhei se va dezvolta și va contribui semnificativ la piața muncii și economiei din Moldova.

Premierul Pavel Filip a mulțumit pentru investiția făcută japonezo-germană făcută în Republica Moldova. „Este un eveniment important și pentru Sumitomo, care-și extinde producția și în Europa de Est, și pentru industria din Moldova, ce creează noi locuri de muncă, dar cel mai important este faptul că 2500 de oameni vor munci, aici, acasă și nu vor ajunge în situația că trebuie să plece peste hotare pentru a-și întreține familia – asta înseamnă că 2500 de familii vor fi mai fericite, 2500 de copii vor fi acasă, lângă părinți”, a declarat Filip, precizând că o investiție de milioane de euro înseamnă și contribuții anuale în bugetul de stat.

Construcția întreprinderii, cu suprafața de 27 000 metri pătrați, a început în august 2016. În prezent, SEBN MD are aproximativ 500 de angajați și planifică să crească numărul acestora până la 2500. Filiala va produce cablaje electrice pentru automobile.

Precizăm că, SE Bordnetze SRL este o filială a Sumitomo Electric Bordnetze și a fost înregistrată în decembrie 2015. Proiectul de investiții este implementat în cadrul Zonei Economice Libere Bălți, localizată în orașul Orhei, Republica Moldova.

Sumitomo Electric Bordnetze (SEBN) este un producător global în domeniul industriei automotive, cu 33 de mii de angajați din 15 țări. SEBN este membru al grupului japonez Sumitomo Electric Industries, care are o istorie de peste 400 de ani, cu aproape 400 de filiale în toată lumea. Portofoliul producătorului include sisteme de cablaje, componente electrice și electronice. Clienții Sumitomo Electric Bordnetze sunt, în mod special, cei din Grupul Volkswagen – mărcile Volkswagen, Audi, Seat, Skoda, Bugatti și Porsche.

sursa: mec.gov.md

Print Friendly, PDF & Email