Ştiri

Vizita Administrației ZEL ”BĂLȚI” la USETEC 2013 în Köln, GERMANIA

În perioada 22 – 24 aprilie 2013, în or. Köln (GERMANIA) s-a desfășurat Expoziția Mondială Anuală a Tehnologiilor USETEC 2013 (www.usetec.com). Administrația Zonei Economice Libere ”BĂLȚI”, împreună cu Ambasadorul Republicii Moldova în Marea Britanie și Irlanda, Excelența Sa dl. Iulian FRUNTAȘU, au participat la un șir de întruniri bilaterale cu expozanții de echipamente și utilaje specializate în construcții de mașini, prelucrarea metalelor și masei plastice, echipamente de logistică, echipamente medicale, tehnică specializată (de construcție și agricolă). 
 

Administratorul principal al ZEL ”BĂLȚI”, dl. Marin CIOBANU a realizat mai multe prezentări a oportunităților investiționale ce pot fi valorificate în Republica Moldova de către companiile străine. O bună parte din companiile abordate au manifestat un interes sporit față de cele relatate, astfel spre finalul întrunirilor s-a convenit identificarea în timpul apropiat a posibilităților de colaborare, ZEL ”BĂLȚI” servind drept punte de lansare pe piața CSI.