Ambasadorul UE și cel al Germaniei în vizită la Colegiul de Inginerie din Strășeni
Marți, 9 februarie 2021, Colegiul de Inginerie din Strășeni i-a avut în calitate de oaspeți pe ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger și pe Excelența Sa, Peter Michalko, Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Această vizită a presupus familiarizarea celor doi înalți demnitari cu sistemul de învățământ dual, formă de învățământ implementată cu succes la Colegiul de Inginerie.
Dl. Marin Ciobanu, directorul Colegiului de Inginerie, i-a întâmpinat pe cei doi oficiali și le-a făcut un scurt tur al instituției de învățământ.
Învăţământul profesional în sistem dual, preluat după modelul german, reprezintă un exemplu excelent de bună practică, prin prisma relansării învăţământului profesional, tehnic şi vocaţional, fiind o soluţie viabilă pentru creşterea inserţiei tinerilor şi a productivităţii lor pe piaţa muncii.
Această formă de organizare a învățământului profesional se desfășoară concomitent în școală și la întreprindere, la cererea angajatorului, în baza parteneriatelor între agenții economici cu școlile profesionale. Autorităţile educaţionale sunt responsabile de formarea teoretică tehnică, iar angajatorii – de formarea practică la locul de muncă.
Dl Marin Ciobanu le-a vorbit oaspeților despre avantajele implementării acestei forme de învățământ. În primul rând, mai puțini șomeri și oportunitatea de a dezvolta rapid economia țării, prin atragerea de investiții cu un grad înalt de tehnologizare.
În această ordine de idei, Colegiul de Inginerie din Strășeni continuă cu succes promovarea unei educații moderne și aplicarea acestui concept inovativ de pregătire a forței de muncă calificate, conform necesităților angajatorilor locali și investitorilor străini.