Ştiri

Tot mai mulți elevi aleg Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic, datorită posibilității de angajare, oferită de antreprenori, în cadrul programelor de formare în sistem dual

 

Joi, 25 iulie 2019, la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a fost organizată o conferință de presă privind admiterea elevilor la Școlile Profesionale, Colegii, Centre de Exelență și locurile solicitate de agenții economici în cadrul programelor de formare în sistem dual.

La conferință au participat: Sergiu Harea, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Marin Ciobanu, director ”ZEL Bălți” și director al Colegiului de Inginerie din Strășeni; Maria Borta, directorul general ”Viorica Cosmetic”, Marcel Roșca, elev- ucenic la Colegiul din Strășeni, cât și Aliona Băhnărel, director administrativ la ”Medpark International Hospital” și maistru instructor certificat de către CCI a RM în cadrul  programelor de formare profesioanlă prin sisitem dual.

Scopul conferinței a fost- informarea și promovarea meseriilor/specialităților incluse în Hotărârea de Guvern privind Comanda de Stat 2019, pentru programele de formare în sistem dual.

 

 

Potrivit lui Sergiu Harea, CCI a RM, fiind unul din promotorii agenților economici, îndeamnă tinerii să aleagă forma de pregătire, cu obținerea competențelor practice, în condiții reale de muncă în cadrul companiilor – Învățământul Dual.

”Învățământul Dual este ”școală fără șomeri”, forma alternativă de pregătire a cadrelor calificate, cu implicarea agenților economici și Instituțiilor Profesional Tehnice (Școli Profesionale, Colegii, Centre de Excelență). De ce este ”școala fără șomeri”? Pentru că Învățământul Dual pregătește profesioniști căutați pe piața muncii! Fiind orientate spre cererea angajatorilor, programele duale învață tainele meseriei de la cei mai buni maiștri și specialiști, care vor transmite secretele unei profesii de succes, fiind instruit pentru a răspunde cerințelor și tehnologiilor moderne. La absolvire se oferă șansa de angajare chiar acolo, în compania unde elevii- ucenici au obținut instruirea practică. Astăzi, cele mai mari companii din Republica Moldova sunt deschise să le asigure absolvenților condiții pentru dezvoltarea lor profesională: cele mai moderne utilaje; cele mai performante echipamente; salariu și contract de ucenicie; șansa de a fi angajat pe viitor; oportunitatea de a avansa în carieră”, a mai spus președintele CCI a RM.

Comparativ cu anul 2014, când a fost lansată această forma de pregătire, era doar o singură cooperare: Școala Profesional nr. 5 din mun. Bălți și Draexlmaier, cu 32 elevi-ucenici, atunci, pentru anul precedent de studii, 2018-2019, cca 70 companii și 26 instituții de învățământ, cu cca 1100 elevi-ucenici încadrați în programele de formare în dual, pentru nivelul 3-5.

Astfel, în baza intențiilor exprimate de către agenții economici și a necesităților de instruire identificate de aceștia, numărul de locuri oferite în sistemul de învățământ profesional dual, pentru anul de studii 2019 – 2020/21 au fost repartizate cca 1300 locuri. În conformitate cu Hotărârea de Guvern “Cu privire la planurile (Comanda de Stat) de pregătire a cadrelor de specialitate pe meserii, specialități în instituțiile de învățământ profesional tehnic pentru anul de studii 2019-2020” anexele 2 și 4, au fost aprobate cele 1100 de poziții, la programele de formare profesională tehnică secundară prin sistem dual și 200 de locuri pentru programele de formare profesională tehnică postsecundară și postsecundară nonterțiară prin sistem dual.

Astfel, 1300 poziții au fost solicitate de cca 95 companii în cooperare cu 30 Instituții de Învățământ Profesional Tehnice.

Tinerii, doritori de ași forma o carieră în Instituții de Învățământ Profesional Tehnice din țară, se pot înscrie:

  1. pentru Școli Profesionale, în perioada 15 iulie-24 august 2019;
  2. pentru Colegii, Centre de Excelență, în perioada 15 iulie-10 august 2019.

Informații detaliate despre cooperările duale le puteți accesa pe chamber.md sau ipt.md.

Tot în cadrul conferinței, Marin Ciobanu și Aliona Băhnărel au îndemnat tinerii să tindă spre o carieră în dual, fiindcă, aceasta le va garanta o carieră de suscces, aici, acasă.

De asemenea, în cadrul conferinței, președintele Camerei a oferit detalii despre expoziția ”Republica Moldova Prezintă” la Iași și Baia Mare, din toamna acestui an, la care participă, inclusiv companii antrenate în sistemul dual.

”Expoziția ”Republica Moldova Prezintă” își are apariția în contextul oportunităților de promovare a produselor și serviciilor moldovenești pe piața României și necesității stabilirii unor parteneriate de afaceri viabile, concept desfășurat în premieră în aprilie 2017 – ”Republica Moldova Prezintă” la Ploiești; iunie 2018 – ”Republica Moldova Prezintă” la Brașov; noiembrie 2018 – ”Republica Moldova Prezintă” la Iași și iunie 2019 – ”Republica Moldova Prezintă” la Brașov. În total la cele 5 expoziții au participat circa 500 companii.

În urma desfășurării expozițiilor, au fost încheiate peste 100 de contracte de colaborare privind exportul de fructe uscate, fructe în ciocolată, vinuri etc. Au avut loc peste 600 de întrevederi B2B. Au fost înregistrate peste 20 companii în România. Iar 6 companii au deschis magazine pe teritoriul României.

Anul acesta, Expoziția ”Republica Moldova Prezintă”  de la Iași (20-22 septembri 2019) și Baia Mare (27-29 septembrie 2019) va reuni cca 150 de antreprenori din țara noastră.

Antreprenorii care încă nu au reușit să se înscrie la expoziții, o pot face până pe 12 august curent.

 

sursa: chamber.md