Ştiri

Rezultatul concursului din 16 ianuarie 2014

La data de16 Ianuarie curent, Zona Economică Liberă Bălţi a relansat procesul de atragere a investiţiilor şi creare a noilor locuri de muncă prin organizarea concursului pentru obţinerea statutului de rezident al zonei libere, în urma căruia trei întreprinderi cu capital străin au devenit rezidente ale Subzonei 4, localizată în orăşelul Strășeni.

Cel mai mare proiect investiţional – „Producerea containerelor din oţel inoxidabil pentru prelucrarea strugurilor”, va fi realizat de întreprinderea moldo – italiană „Italprod” SRL. Rezidentul planifică să investească 1,2 mln. Euro pe parcursul primului semestru al anului curent, capital necesar pentru reconstrucţia încăperilor, achiziţionarea utilajului suplimentar şi ajustarea procesului de producere. Volumul vânzărilor anuale planificat va constitui nu mai puţin de 4mln lei, iar în procesul de producere vor fi angajaţi circa 50 de persoane, cu un salariu mediu lunar 5,500 lei.

Un alt rezident este SRL „FerPont”, întreprindere cu 100% capital italian, specializată în producerea structurilor din oţel pentru beton armat. Volumul investiţiei va constitui 500 mii euro pe parcursul primului an de activitate, ce urmează a se reflecta într-o cifră de afaceri de 1 mln. Euro anual. Întreprinderea are o experienţă de peste 20 ani de activitate în Italia, de unde va importa şi utilajul performant, necesar pentru desfăşurarea activităţii în cadrul Zonei Economice Libere Bălţi. Rezidentul va crea 9 locuri noi de muncă, cu un salariu mediu de 400 Euro.

SRL Energy Solaris este o întreprindere moldo – australiană şi vine cu proiectul inovaţional „Producerea echipamentului specializat în colectarea şi transformarea energiei solare pentru încălzirea apei şi a încăperilor”. Realizarea proiectului necesită o investiţie de 100 mii euro, sumă necesară pentru achiziţionarea  echipamentului şi dezvoltarea primelor prototipuri. Rezidentul va crea 9 locuri de muncă, cu un salariu atractiv de 6,500 lei, iar volumul vânzărilor planificate este de circa 2,5 mln.lei/ anual. Lansarea procesului de producere este programat, de asemenea, pentru prima jumătate a anului 2014.