Ştiri

Forța de muncă calificată, calitatea sistemului de învățământ și investițiile străine directe

Marin CIOBANU, administratorul principal al Zonei Economice “Bălți” a fost protagonistul emisiunii moderate de Valentina URSU de la Radio Europa Liberă. Subiectele discutate de interlocutori au fost diverse și complexe, dar în special acestea au vizat noua garnitură guvernamentală prefigurată și care urmează a fi aprobată de Legislativ în cadrul unei ședințe extraordinare de la acest sfârșit de săptămână.

În parte, domnul Ciobanu a scos în vileagul discuției mai multe aspecte ale climatului investițional al țării, climat căruia dânsul îl creditează cu mari doze de speranță să ia noi turații odată cu investirea noului guvern și o mai mare și corectă deschidere față de investitorii regionali și internaționali.

Totuși, potrivit administratorului ZEL “Bălți”, marea panacee pentru dezvoltarea și creșterea economiei țării rămâne a fi, de rând cu fluxul investițiilor străine directe, forța de muncă autohtonă, inclusiv calificată și bine pregătită pentru absorbția calitativă și eficientă a acelor investiții străine. Respectiv, o forță de muncă pe potrivă o poți avea dacă ai un sistem de educație și învățământ pe măsura așteptărilor, așteptări care să dea curs noilor tehnologii investiționale și dezvoltare modernă.

Pentru mai multe detalii a se vedea următorul link: https://moldova.europalibera.org/a/interviu-cu-marin-ciobanu/31391451.html